luni, 4 aprilie 2016

Avionul de hartie

M-a apucat disperarea.
Ar fi prima oară când greșesc.
Stau aici,pe balconul acestui bloc cenușiu,având in fața mea geamul care dă în sufragerie.Balconul e destul de mare și încăpător.Dacă fac doi pași in spate,mă lovesc de jardinierele in care sunt câteva flori uscate si necurățate.Mă uit peste balustradă si văd orașul murdar,năclăit si plin de zoaie.

Dincolo de perdeaua albă,in sufrageria mică,le zăresc capetele aplecate deasupra mesei.Se uită din când in când unul către celălalt,fără să-și vorbească.Fetița scrie si iși ține o suvița răsucită intre degete.E blondă și are o pijama verde.Nu am suportat niciodată culoarea asta.Nu stiu de ce,Habar nu am.Probabil ca mă duce cu gândul la primavară,la soare,la viată.

Nu,nu am gresit.Am ajuns unde trebuia.Uite-l.Nu prea inalt,subtiratec,cu figura ascutită,melancolică,cu șuvițele satene care-i cad mereu peste fată,cu degete nervoase care împung când si când aerul.
Acum,tot ce am de făcut este să astept.
Stau la pândă pe balconul rece si mă uit la ei.Imi face plăcere sa-i privesc,o să mi-i amintesc multă vreme așa cum sunt acum,ca intr-o poză veche.Vorbesc prostii.O să-i uit,ca pe toti ceilalti.

Până ce timpul lui se va sfârsi,imi fac de lucru pe balcon.Mă-ntorc cu fața spre oraș și mă uit la oameni.Sunt prea sus să le pot distinge chipurile,dar nici nu e nevoie,ii știu pe fiecare-n parte.Copacii goi își scurg crengile pline de apă și chiciură peste ei,peste viețile lor,peste mâinile lor înghețate,peste gențile lor pline cu nimicuri,peste mașinile lor.Se grăbesc către case ca niște vietăți mici și speriate și nu-și doresc decăt sa doarmă.să mănânce,să viseze.Să viseze.
Imi place ora asta a zilei.Simt până si aerul rece si tăios,care biciuiește fețe și care face ca orașul ăsta să capete un aer resemnat.

Nimeni nu mă vede,nimeni nu se oprește nici măcar o secundă.Și chiar dacă ar face-o,ce-ar vedea?Doar ploaia care cade nesfărsit,cu întrebările ei nepuse.
Vuietul străzii nu contenește deloc.Claxoanele astea mă obosesc cumplit și trebuie să incep să mă gândesc cum să-i spun.Plec de la fereastra balconului și mă întorc din nou către sufragerie.

Perdeaua albă stă nemișcată.Îl văd totuși pe el,așezat in fotoliu,cu ceafa și umerii încordați.Nu știu ce tot face.Își cântărește șansele,caută o variantă,chiar dacă știe că nu există.Aș vrea să-l întreb dacă la fel ar face și data viitoare,dacă ar merge pe aceleasi cărări,dacă l-ar bântui aceleași visuri...dacă ar putea sa faca altfel...dar nu pot.Sunt doar o umbră ascunsă intr-un balcon plin de flori veștejite.
Se ridică și străbate camera cu pași mici.Pe masă văd o bucată de hârtie.Mă uit din nou și văd că de fapt e un avion.Un avion din hărtie.Bărbatul se mișcă incet și își plimbă privirea peste lucruri.Canapeaua și fotoliile.Masa de lucru.Bradul.pe care nici acum nu l-au scos.Coji de portocale,Nu-i trezesc nici o amintire.E atât de obosit și știe că nu va gasi niciodată un loc care să-l primească.Ridică avionul de pe masă și-l încearcă.Uite,nu și-a pierdut îndemânarea.Încă știe cum să-i indoaie aripile ca să zboare drept.Și lin.E avionul lui perfect și asta pare să-i lumineze fața.

Eu cred că știe.Știe de prea multă vreme,ca să-l mai pot lua prin surprindere.Se preface de atâția ani,încăt se miră și el cum de nu-i crapă fața de la zâmbetul lui de specialist,tată,soț,coleg și ce alte măști o mai avea prin costumele lui de firmă.
Când era mai tanăr,nu știa că viața poate avea gustul ăsta de metal ruginit.Zbura de colo, colo,năuc ca avionul ăsta mic și turtit.Știa cum e să zbori.Nu-i nimic,a incercat doar.S-a străduit doar.

Fetița cu păr blond dă buzna in cameră și face salturi,se răsucește ca o veritabilă atletă.Se uită spre el zambind.E și zâmbetul lui acolo,in colțurile gurii ei.Vede asta.Ii zămbește si el de pe aripa avionului și o urmărește cu privirea....

In cameră e acum aproape întuneric.Perdeaua albă,ca o cortină intr-un teatru,se dă la o parte.Stăm față in față.Se uită la mine cu ochii lui verzi.Nu știam că sunt verzi.Nu-mi place verdele,dar v-am mai spus asta nu-i așa?

Îmi izbește obrazul dintr-o dată.Ciudat,nu mă doare,e ceva ca o fâlfâire,ca o aripă,ca o bătaie de pleoapă.Trece pe langă mine si ploaia il inghite.
Mă uit spre cer și pe deasupra orașului,zboara lin avionul de hârtie.
Mă scufund in noapte și-ncerc să-l prind.

duminică, 18 noiembrie 2012

Bucureștiule,ești urât ca noaptea!

Vineri,sâmbătă și duminică am fost cu copiii prin centru,de doua ori la cinemateca si o dată la Clubul Tăranului Român.
Am mers mult pe jos,prin Centrul Vechi,pe Calea Victoriei,P-ța Romană și m-am îngrozit de urâtenia acestui oraș,de care și-au bătut joc oamenii in mod constant.
Eu cred ca pe primul loc pe lista vinovaților sunt politicienii,aceste scârbe egoiste și nemernice care-au furat tot ce le-a  căzut in mână.Și din resturile care-au mai scăpat printre degetele lor umflate de prânzuri grase,au mai cârpit in bătaie de joc câte ceva pe corpul descărnat al orașului.
Pe locul doi sunt arhitecții și constructorii care au creat niște odioșenii sinistre prin oraș,începând cu blocurile de sticlă și oțel,urâte și ieftine și terminând cu câte o sărăcie de bloc de locuințe,pitulat pe lânga vreo casă veche,dar infinit mai elegantă.
Pe locul trei suntem noi,locuitorii Bucureștiului.Ar fi trebuit să facem zid viu in fața clădirilor lăsate să putrezească sau să aruncăm cu oua vechi in astea noi și urâte sau să scriem măscări cu graffiti pe zidurile clădirilor de birouri.Să facem ceva,orice.Să luptăm pentru orașul ăsta cum putem.N-am văzut pe nimeni să se culce in fața vreunei clădiri,așa cum făcea Sandra Bullock in nu știu ce comedie și vreun șmecher frumos ca Hugh Grant să se oprească din măcelerit orașul.
Pentru că orașul este măcelărit.Centrul Vechi este centrul mucegaiului și al șobolanilor.Când e pustiu,cum era vineri seara,iți vine să-l ștergi de pe hartă.Sigur că vara e frumos,când e plin de lume și nu se mai vede jegul de dedesubt.Sigur ca zicem că e frumos ca afară,pentru toate restaurantele și toate cafenelele aranjate și pline de flori și lumini.Și mai bem o bere,stăm cu prietenii și ne trece.
In seara asta am venit pe jos de la Muzeul Tăranului,am coborât pe Victoriei,am trecut pe lângă Casa Vernescu ingropată in întuneric,așteptând probabil translatarea sau acoperirea ei cu aur marca Jiji (vezi Ce scrie pe Wiki),pe lângă Casa Cesianu-fosta Legație germană și cunoscută sub numele de Casino Victoria,am alunecat pe langa pereții Ministerului de Economie (pe care-l știu pe dinafară,tatăl meu lucrând acolo mai bine de douazeci de ani),am alunecat,zic din cauză de caini,apoi am cotit-o spre stânga,in Amzei si mai apoi Romană.
Străzile astea fac harta mea personală,le-am călcat de nenumărate ori in copilărie (am locuit pe Occidentului mulți ani),le am in inima mea pentru totdeauna,le știu și in vis.Dar in visul meu sunt altfel.
Acum era intuneric și pustiu.Mulți,mulți caini și căcații lor,mă intreb ce dracu' mănâncă ,tot orașul e acoperit cu mizeria lor.
Suntem atât de departe de tot ce înseamnă o capitală europeană.
In timpul săptămânii merg pe straduțele vechi ce inconjoară Dacia și Moșilor (Toamnei,Viitorului,etc).Sunt atatea case frumoase lăsate să moară ,case ocupate in proporție de 90% de țigani,care vara zac pe trotuar scuipănd semințe și ascultând manele.Mai o nuntă,mai o inmormântare,mai o bătaie,au făcut ca toate străzile alea să pută a acru.
Casele in schimb stau incă in picioare,frumoase,batrâne cu curțile pișate de puradei,așteptându-și demne sfârșitul.
Vreau să scriu câteva rânduri din cartea lui Majuru-Cum se distrau românii odinioară:
"Categoriile sociale cu studii superioare sau cu studii medii,dar atașate vieții urbane,nu s-au putut concentra intr-un cartier anume,ci au fost nevoite să trăiască amestecate cu elementele rurale venite de pretutindeni și,in consecință,Bucureștiul de astazi nu mai poate semăna cu cel interbelic sau antebelic.Perioada zonelor diferențiate pe branșe negustorești sau profesionale a dispărut.Astăzi trăim intr-o lume amestecată,lipsită de un model urban.
Orașul in care trăim este un spațiu nedefinit pe deplin,căruia numai sociologii și antropologii ii mai pot da în timp o destinație culturală și istorică."
"Trăim intr-un oraș eclectic-urmașul micului,dar strălucitorului Paris de odinioară-unde centrul elitist,subțire și fragil a fost șantajat denperiferia majoritară care in final i-a impus modelul formator.In confruntarea violentă și definitivă dintre modern  și primitiv,cazul Bucureștiului e aparte,intrucat pare că,cel puțin pentru moment periferia a invins."

Mă scufund in visele mele,unde Bucureștiul este un oraș frumos și curat.

sâmbătă, 17 noiembrie 2012

Din sambată in sâmbată

Viața curge ca nebuna.Nu am avut vreme sa scriu altceva in afara de liste și de teste de-a treia pentru mate și franceză.
Ziua mea incepe la 6 dimineața și se termină seara puțin dupa 9.Programul este cam același in fiecare zi,dar nimic din ce fac nu mă obosește sau enervează.Sala mă ajută extraordinar de mult și chiar dacă nu am slăbit cine știe ce,energia este extraordinară.Nu am slăbit dintr-un motiv foarte simplu.Paine,dulciuri,bere.Partea cea mai grozavă este ca nici nu m-am ingrășat și că hainele vin mult mai bine.Nu-mi bat prea tare capul,sunt mulțumită de starea pe care o am.
Saptamana a fost bună,pozitivă iar weekend-ul grozav.Am fost la atelierele de make-up si de costume  de la www.kinodiseea.ro ,unde fetele s-au distrat tare de tot.
La atelierul de make-up,fetele mele s-au transformat in vampiri,machiajul a iesit grozav,pur si simplu se oprea lumea pe stradă să se uite la ele.
Azi au fost la atelierul de costume unde a fost la fel de frumos.Da,nu pot să pun poze din păcate.
Surpriza a venit de la o intâlnire neașteptată,care mi-a confirmat incăodată că lumea nu e altceva decât un sat.Mai măricel e adevărat,dar in esență un sat.Acum vreo doi ani am intalnit cu totul intamplator o doamnă care mi-a plăcut instantaneu.Inainte sa ne prezentam sau sa scoatem vreun cuvânt.Era in preajma sărbatorilor,zăpadă multă,eu aglomerată acasă cu musafiri,cu serbările fetelor,cu pregătiri,ea foarte relaxată chiar dacă avea mai multă treabă decât mine.Am stat de vorba si am râs,mi-a plăcut mult de ea,am schimbat numere de telefon,fiind sigure ca o să păstrăm legatura.M-a sunat după vreo săptamana,invitandu-ma la ziua fiicei ei,din pacate am fost nevoita sa o refuz,eu avand alte planuri.Apoi au venit sărbătorile,m-am luat cu chestiile de zi cu zi,am ținut telefonul mai mult inchis dupa cum imi e (bunul) obicei și când am vrut să o sun am realizat ca nu-i mai am telefonul.Nu aveam unde să o caut,pentru ca imi spusese că iși va muta atelierul și nici nu sunt genul sa fac ceva mai mult decat să dau un telefon.Am uitat,vremea a trecut și chiar dacă mă gândeam uneori la dialogul nostru spumos și plin de umor,mi-am dat seama că nu o să ne mai vedem.
E,in seara asta am intalnit-o la Kinodiseea.Ne-am bucurat mult și mi-a zis ca s-a mutat la nici doua
minute de strada mea.Ei,ce mai poți sa zici?
Nu ca-i frumoasă viața?
Și ca să incheiem săptămâna in stil mare,maine mergem la bal mascat,la Clubul taranului roman.
Ce dacă in casă e haos,acum pregătim costumele pentru mâine.
Iar eu mă pregătesc pentru seara mea de filme: Woman on top si Carnage
Și vă doresc seară bună.

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Fotografii amare

De obicei sambata ieșim pe afară.Un parc,un film,o plimbare,o inghețată.Azi insă nu am avut chef de scos nasul din plapumă.Am mancat in pat,am dormit,am baut un ceai,am mancat,am baut o bere și tot așa.Fetele au inventat tot felul de jocuri,au fost cantarețe,dansatoare și apoi fete model (striga lumea dupa el,cum ar zice Artanu'),au decupat,au desenat,s-au bătut și au intors casa pe dos.
Am zapat mult tv-ul.Probleme mari de tot au ăștia la mansardă,zau așa!
Trecând peste mizeria asta sinistră de la tv,din ce in ce mai uriașă,de parcă mai mulți nebuni au pus pariu care reușește primul sa aibă cel mai cretin public,deci trecând peste-adică inchizând televizorul,am intrat pe internet cautând lucruri interesante,citind presă (mult mai primenită față de tv) sau blogărind.
Și am ajuns să văd niște fotografii extraordinare.Nu mai știu cum am ajuns la ele ca să pun link,cred că dintr-un ziar dacă nu mă inșel,dar vă zic unde le puteți vedea.
Lăsând la o parte faptul că omul care le face are o poveste interesantă,fotografiile lui m-au lăsat cu gura căscată.M-am cutremurat,m-am minunat,am plâns,m-am emoționat.Mi-au spus fiecare o poveste.Am simțit emoție.
Poate le-ați văzut si ați auzit de el,dar dacă nu,merită să le vedeți.
 Aici:  www.mugurvarzariu.com

joi, 8 noiembrie 2012

Despre ochelari

Am ochelari pentru citit.Sunt noi nouți,au o ramă șmecheră,alb cu negru și m-au costat o grămadă de bani.Mai am doua perechi în sertar-de fapt ăia sunt ochelari-lupă,cumpărați de nevoie cand nu aveam cum să ajung la doctor-cumpărați dintr-un mall din Melbourne cu 5 dolari fiecare.O pereche roz care arată senzațional și o pereche argintii.Din păcate nu-i mai pot purta pentru că dacă ii port o să imi crească vertiginos dioptriile.
Ma intreb însă cat o să ma țină.
Să vă zic ceva.Sunt innebunită după ochelarii de soare.Nu plec nici la magazinul din colț fără ei.Sunt ca pițipoancele alea care nu se despart de ei.Am o singură regulă:nu-i port cocoțați pe vârful capului.
Preferații mei dintotdeauna au fost Ray-Ban.Ăia de polițist.Acum 10 ani când am fost prima oară in Grecia,ne-am oprit la un duty free de unde Jupanu' si-a luat o pereche de ochelari de soare.Da,Ray-Ban,de polițist.Prețul a fost excelent,100 de dolari,țin minte sigur.Eu mi-am luat un parfum,nici măcar nu mai știu ce marcă.Și acum plang după o pereche de ochelari ca ăia,dar nu cred ca-mi voi cumpăra vreodată.Din când in când ii mai șterpelesc pe ăia jupănești,dar mi-e așa frică sa nu-i sparg,ca nu mă ține mult.El nu știe,ii mai uită cateodata in mașină și vulpea...harșt...pune laba pe ei.
Cred ca in decurs de zece ani,am avut pe puțin 25 de perechi.Din ei,doar doi au fost de marcă și nici aia de top.Restul ieftineli de la Meli Melo si mai nou,de la H&M.
Pentru că dragii mei ii pierd sau ii rup sau cand  ma aplec ii scap pe jos și apoi calc pe ei,ii arunc in geanta si ii zgarii,de cele mai multe ori ma așez pe ei si aud crrrrrr...gata.Sau imi cade cate o lentila pe strada,asta e cea mai tare faza,ma amuza de fiecare data...Asa că la ce bun sa dau o avere pe o pereche de ochelari buni?Lumea zice lasa ca daca iti iei unii buni o sa ai grija de ei,aiurea!
Acum am in sertar 5 perechi.
Și totusi ce ma fac cu aștia noi nouți?!De o saptamana de cand ii am,i-am pierdut deja de 3 ori prin casa.Noroc ca nu-i scot in lume...
Dar am un plan bine pus la punct.Mi-am propus ca dacă până de ziua mea,in mai anul viitor adică,nu-i sparg/pierd/zgarii sa-mi cumpar o pereche nou-nouță de Ray-Ban!!!
Am zis.

Limbajele iubirii

Nu cred că m-am gândit vreodată că o să am copii.Inainte de 34-35 de ani sigur nu astea erau gandurile mele.Teoretic proiectam in viitor imaginea unei familii cu copii,dar practic eram atât de departe de toate astea.Pentru mine maternitatea a venit tarziu,dupa 37 de ani.Sunt convinsa 100% că unele femei sunt mai potrivite să fie mame față de altele.Cred că există o vocație,așa cum există vocația prieteniei,vocația profesiei și mai știu eu ce altceva.
Eu nu am această vocație.Eu trebuie să muncesc pe brânci sa fac față situațiilor de fiecare zi.Sunt egosită și nu am răbdare,astea ar fi principalele mele defecte ca mamă.Și dacă ar fi să il ascult pe Jupân,probabil ca incă am 9 ani si de asta uneori nu mă ascultă nimeni.Dacă mai adaug la asta si faptul că nu sunt constantă in decizii-poti spune ca sunt un dezastru.
Drept urmare pentru că le iubesc nespus,in fiecare zi incerc să invăț cum să mă controlez,cum să le înțeleg și cum să fac să fiu o mamă relaxată (pentru că de cele mai multe ori nu sunt).
Se spune că pentru a crește un copil e nevoie de un sat.Da,așa e.E greu să crești un copil,mai ales cănd satul are doar doi locuitori,din care unul e plecat mai mereu să vâneze.
Nu ajunge să îl hrănești,speli,ingrijești și sa-i cumperi jucării.E o muncă continuă și dacă nu ai alte resurse -in afară de dragoste-pui mana și te informezi.Pe tema asta citesc foarte multe cărți.Multe.Am investit serios in treaba asta.Unele m-au plictisit ingrozitor,altele mi-au fost de folos.
Zilele astea am început o carte,se numește Cele cinci limbaje ale iubirii-Gary Chapman,Autorul susține că toată lumea folosește aceleasi cinci limbaje de iubire,dar la nivel individual predomină unul singur.Cele cinci limbaje sunt:
-mangaierile fizice
-cuvintele de incurajare
-timpul acordat
-darurile
-serviciile
Un copil are nevoie de toate cele cinci limbaje,dar pentru el unul singur este important ca să-și păstreze rezervorul iubirii plin.Asta mi-a plăcut mult.Totul e să descoperi cât mai repede și la timp,care este limbajul important al copilului tău.
Pentru M este cel al mangaierilor fizice.Mai mult decat orice,atunci se simte ea in siguranță.Cumva știam asta,dar cred că niciodată nu primea căt ii trebuia.Acum ne îmbrățișăm de mai multe ori in timpul zilei,ii fac masaj și ea toarce ca o pisică fericită.Chiar e mult mai liniștită.
Pentru I,nici o mirare,importante sunt serviciile pe care i le ofer.Păturica,sucul adus la pat,un dulce,ardeiul tăiat intr-un anume fel,peria de par și orice altceva.Genul ăsta de lucuri le fac și pentru M,dar ea nu mi le cere,nici nu-i pasă de fapt de ele.
Incă nu am terminat cartea,dar o citesc cu mare atenție si am nevoie de timp.Mai ales ca mai am o carte care-mi ține de urât,o carte pe care o am in bibliotecă de mult și acum a venit vremea ei.
Cartea fericirii-de Nina Berberova sunt la prima mea intalnire cu ea,nu știu de ce nu am mai citit nimic de ea până acum.
Și ca să inchei,mai am o carte dragă mie,un volum de poezii de Marin Sorescu.
L-am descoperit pe Sorescu acum o mie de ani,cănd cineva mi-a scris pe un bilețel:aș vrea să fug/să dispar și să mă caut/mă iau după tine/și după genele urmelor tale prin aer...
Da,dragii mei și acum una din poeziile mele preferate:


Dedublare


Noaptea cineva umbla cu hainele mele
Si mi le poarta.
Dimineata observ pe pantofi noroi proaspat,
Cine-o fi semanand la umblet cu mine?



De la o vreme a inceput
Sa-mi imbrace si gandurile,
Cand ma trezesc nu le mai gasesc niciodata
Unde le-am pus.



Sunt uzate,obosite,cu cearcane
In jurul ochilor.
Se cunoaste ca cineva a gandit cu ele
Toata noaptea.



Cine s-o fi potrivind la suflet 
Cu mine?!





marți, 6 noiembrie 2012

Flori,fete,filme sau baieți

Dupa weekend-ul muncitoresc in care mi-am rupt mainile spaland geamuri si podele si facand tot felul de alte treburi gospodaresti,am decis sa ignor faptul ca dormitorul fetelor e devastat si sa ma ocup de chestiile pentru care sunt antrenata de ani de zile:filme,carti si mancare.
Ca să nu fi pus titlul de pomană,o să incep cu inceputul lui:

Florile-imi plac nespus.Cui nu-i plac?Totuși,sunt cateva care-mi plac in mod deosebit,care-mi aduc aminte de ceva,de cineva,care imi transmit o stare.De exemplu,bujorii sunt florile pe care le lipesc
de ziua mea de naștere,lacrămioarele sunt florile pe care mi le cumpăra mama cand eram nefericită in dragoste si intotdeauna mi le punea pe noptieră sa-mi aduca aminte de fragilitatea si delicatețea iubirii,crizantemele mari si albe sunt florile pe care parinții mei le-au avut la cununia civilă si pentru că am văzut atatea poze cu ei,mai ales cu mama care-si ițea fața fericita si zămbitoare,le asociez cu mariajul lor fericit.Liliacul este floarea pe care cred ca o iubesc cel mai tare.Il ador,mă zăpăcește parfumul lui,culoarea,felul in care arată,sălbatic si misterios. Zilele astea am făcut o pasiune pentru hortensii.Sunt flori care pentru mine au o semnificație aparte,mamaia mea le avea in curte si când le văd parcă sunt din nou mică si fericită.Le văd scăldate in soare,aud muzică si suntem toți la masă in curtea aia mică. Așa ca azi mi-am cumparat o hortensie roz pal care-mi zambeste cuminte de pe dulap.

Fetele- ale mele,desigur.Cresc,ma uimesc zi de zi.Observă tot felul de chestii,imi pun intrebări deștepte.Dar...toate strădaniile mele de a le indeparta de mirajul hainelor,hainuțelor,se duc pe apa sămbetei incet incet.La M mai puțin,ea e mai băiețoasă și nu dă prea mare atenție (incă) ținutei,sa ii țină de cald si să fie adecvată locului in care merge,in rest nu prea conteaza.Dar I mă distruge pur si simplu.Iși pregătește cu cea mai mare atenție hainele pentru scoala iar azi,in timp ce ne pregăteam să ieșim ,fiind total nemulțumită de ce i-am dat,mi-a  zis:mama,cu accent puternic pe a doua silaba,esti asa demodata! Filme-am văzut un film excelent,care se potrivește perfect cu ce se intâmplă zilele astea la marele licurici:alegerile prezidențiale.Filmul se numește The Ides of March sau Ziua tradătorilor cum a fost tradus la noi.Ambele titluri excelente.Mi-a plăcut totul,distribuția,scenariul,subiectul,regia.Clooney este inteligent,subtil,iți pune in față situații pe care le poți intâlni oriunde,nu neapărat intr-o situație de o asemenea anvergura.Distribuția este colosală,toți sunt extraordinari,Marisa Tomei care este in topul  meu personal de foarte mulți ani,acest domn care cu fiecare film iți mai arată ceva ce nu știai despre el si desigur Clooney și Ryan Gosling.Mi-a plăcut de Clooney- care este regizorul si totodată scenaristul filmului ,că a desemnat personajul negativ al acestui film,candidatul la prezidențiale ,drept democrat,el,Clooney fiind sustinător infocat al democraților.Frumos.Chiar dacă există tot felul de mărșăvii si de ascunzișuri si de slabiciuni umane,nu am putut să mă abțin să nu fac o comparație între politicienii lor și echipa care stă in spate și figurile sinistre din peisajul autohton...Brrrr... Intr-un alt registru,azi am fost cu fetele la mall si am vazut "Hotel Transilvania".Haios,inspirat,așa o sa fac și eu peste cațiva ani cu fetele,o să le construiesc un castel in care sa nu poata intra nimeni care sa le poata pune in primejdie si am sa ma comport "like dracula".Glumesc! Ce nu mi-a placut a fost o replica despre cum se fura in Bucuresti."La asta se pricep ei cel mai bine",cam asa suna replica pustiului din film,care fusese la un concert in Bucuresti si ramasese fara ceas.Foarte urat,eu as fi scos replica asta pentru urechile copiilor mei si chiar si pentru ale mele.Dar,asta e din pacate,suntem celebri pentru Dracula si pentru hoție. Baieții-discutăm despre băieți pentru că așa e titul postării,nu?!Baiatul meu preferat,pe numele lui Jupânu' este plecat in cealalta emisferă de foarte multă vreme.Mi-e foarte dor de el,câteodată sunt deznădăjduită și disperată,dar n-am încotro.Și fetelor le e greu,ele nu știu să traducă in vorbe uneori tot ce simt,dar e tare rău să fie un singur părinte in casă.Ma rog,e un subiect greu si acum vorbeam despre altceva.So,chiar dacă e plecat și chiar dacă il iubesc nespus,asta nu înseamnă că nu mă pot uita după alți băieți,ba mai mult decăt atât ,să mă uit la ei in miez de noapte,chiar de pe canapeaua mea.Băiatul săptămanii este de departe Ryan Gosling.Este o revelație pentru mine,a jucat in filmul ăsta sezațional.Sunt căzută in cap pur si simplu după el.Tin minte că l-am văzut tare demult in Murder by numbers,unde a jucat alături de Sandra Bullock care i-a fost și iubită in perioada aia,in rest nu țin minte nici un film de-al lui.Dar de acum inainte e pe lista mea scurtă. Maine scriu despre ce am citit.Este ingrozitor sa scriu postari de pe acest Ipad.Pierd randurile,o iau de la inceput,apăs aiurea in tramvai,așa că o să vă rog să imi scuzați eventualele greșeli.Noapte bună.